Daca v-ati simti la fel de rau precum ma simt eu acum, ati fi la Urgenta, cu ace in voi.
Unde sunt eu ? Acasa… Ma holbez la un monitor si imi vine sa-mi dau pumni ca nici azi nu pot incepe sa pun in pagina Fluturii.
Stiu, mai sunt zile – adica nopti – si timpul imi va ingadui sa imi spun toate cate am de spus.
Nu stiu ce sa cred. Poate ca intr-adevar sunt prea prost. Prea putin
cultivat pentru a emite pretentii.. Ma rog, tinand seama ca realiatea e
subiectiva nu doar de la om la om, ci de la o zi la alta pentru acelasi
om, nu imi pot osteni creierul si-asa aflat in faza critica analizand
afirmatiile unora sau altora. Sa nu uitam ca mie imi sunt indiferenti
oamenii care imi vor raul. In fond si eu ma urasc la fel de mult sau
poate chiar mai mult decat o fac unii dintre homo sapiensi cunoscandu-ma sau pur si simplu simtind ca sunt o persoana ce trebuie antipatizata.
Nu inteleg de ce nu pot scrie ce trebuie sa scriu. De ce mereu trebuie
sa apara o situatie care sa dea cu mine de pamant si sa-mi alunge
mintile si-asa ratacite in alte orizonturi de la scris.

Aceeasi durere. La fel de intensa ca in trenul de noapte ce te departeaza pentru totdeauna de unica speranta de a fi fericit..
Aceleasi lacrimi ce se aduna sub barbie, aceleasi amintiri, rememorari
ale unor franturi de timp, ale unor momente in care inima, desi la fel
de sedata ca oricand, a fost altfel decat inghetata. A simtit ceva ce
mintea se teme sa nu uite din acelasi reflex defensiv pe care cineva il
numea mai devreme "artificialitate". Desi intre noi fie vorba, notiunea
pe care ar fi vrut sa o evoce era "superficialitatea".
Conservarea acelor clipe parca extrase literalmente dintr-o fantezie
literara este prioritatea numarul unu a creierului, iritarea mea fiind
mai mult decat de inteles atunci cand nu pot scrie doua vorbe intr-o
nuvela. Nu pot nici macar deschide manuscrisul.

Imi pare rau ca va stresez cu nonsensurile astea. :(

PS: Puteti evita adresa sau puteti propune sa o desfiintez.